miercuri, 26 mai 2010

Afacerile cu acordul părinților ale fraților Berceanu

Bule8

Generația lu’ tata este aceea căreia părinții i-au dat nu numai casă, masă și educație, ci și afaceri, poziții și influență. De la stat. Pentru că tata e ministru. Sau parlamentar. Sau chiar președinte. De țară, nu de asociație de locatari, unde abia ai ce să ciupești de la cheltuielile cu apa caldă și din cele de curățenie pe scară. Iar generația emanată de acești tați e alcătuită din asistați social de lux: se ia de la statul celor mulți și se dă la odraslele celor puțini.

Opoziția, un început bun

În sereleul Tecond din Craiova, Victor și Andrei Berceanu au deținut 35% din părțile sociale, în perioada februarie – mai 2008. Dar nu pe persoană fizică, vorba lui Vanghelie, ci pe persoană juridică. Adică prin intermediul unui sereleu aflat în proprietatea lor, Oto Engineering. Paradoxal, înainte de alegerile locale din mai 2008, fiii ministrului Transporturilor și-au retras persoana juridică din Tecond. Aproape simultan, Tecond a început să cîștige contracte publice fără număr, fără număr.

Banii prietenilor noștri sînt și ai noștri

Cum s-ar putea explica faptul că, tocmai cînd fiii unui ministru ies dintr-o firmă, aceasta începe să cîștige contracte cu statul? Simplu: Victor și Andrei Berceanu au continuat să controleze Tecond, dar neoficial, prin intermediul noilor proprietari ai sereleului. E vorba de doi olteni de nădejde: Traian Popescu (35%) și Sergiu Boiangiu (65%). Boiangiu, de exemplu, este partener de afaceri cu Ștefan Stoica (prin intermediul unui asociat comun), fostul șef al Direcției de Ape Jiu din Craiova. Iar Stoica este pedelist și subordonat politic lui Radu Berceanu, care l-a și propulsat în funcția de la Direcția de Ape. Traian Popescu, pe de altă parte, este prieten cu fostul consilier personal al ministrului Berceanu, Hari Dascălu. Care Hari Dascălu mai este și asociat cu Victor și Andrei Berceanu (în Oto Engineering). Deci, da: în Tecond, acțiunile au fost preluate, de la fiii lui Berceanu, de un băiat care e prieten cu asociatul fiilor lui Berceanu, fost consilier al tatălui lor. Da, și noi simțim că sîntem puțin redundanți, dar voiam să fim siguri că v-a intrat bine în cap. Iar dacă mai era nevoie de încă o confirmare a relației Hari Dascălu – Traian Popescu, să spunem că Dascălu i-a dat cu împrumut lui Popescu 180.000 de euro. Așa, din prietenie. Dascălu a precizat pentru Kamikaze că Traian Popescu îi este prieten. Așa cum, a mai zis Dascălu, și Victoraș Berceanu îi e prieten din copilărie.

De la Ape și Păduri luăm contracte și facturi

Și, ca să vedeți că nu vorbim prostii, haideți să vedeți cam cîți bani face Tecond din licitațiile cîștigate. De exemplu, în februarie 2010, asocierea Tecond & Servsistem a cîștigat un contract de aproximativ 1,5 milioane de RON de la Direcția Apelor Jiu Craiova, pentru “amenajare rîu Jiu în zona localității Schitu”. Direcția Apelor Jiu este condusă de pedelistul Cosmin Calin Petruț. În aprilie 2009, asocierea Tecond & Alpha Construct Sistem & Gradur GS Doo a primit un contract de 7,5 milioane RON de la Primăria Comunei Săulești din județul Gorj. Primarul, ați ghici, bravo, este de la PDL. De asemenea, Jurnalul Național a arătat că Ocolul Silvic Segarcea (județul Dolj) a atribuit anul acesta un contract de 1,8 milioane de RON Tecondului pentru împădurirea unor regiuni din județ. Direcția Silvică Dolj este condusă de Daniel Drîgnei, subordonat pe linie politică al ministrului Transporturilor.

Consilier al ministrului, asociat cu fiii lui

Pentru Kamikaze, prietenul lui Victor Berceanu, Hari Dascălu a declarat că “nici el, nici fiul ministrului nu mai au vreo legătură cu Tecond SRL din 2008, de la alegerile locale”. Acesta susține că a ieșit acționariat pentru a evita conflictul de interese. Adică a ieșit pentru a evita scandalul, dar a fost înlocuit de un om care îi este dator vîndut (cu 180.000 de euro, cum am zis mai sus). Hari și Victor sînt parteneri în Oto Engineering. Primul are 50% din acțiuni, iar cel de-al doilea 5%. Restul de 45% este în proprietatea Vaber Invest Group, firma fraților Berceanu. Dascălu a fost consilier al lui Radu Berceanu și director al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale de la începutul anului 2010. Potrivit declarațiilor acestuia, a renunțat la funcțiile de la Ministerul Transporturilor din cauza stresului.

Hari Dascălu, asociat cu fiii lui Radu Berceanu: “Victor Berceanu nu mai vrea să se spună despre el că are legătură cu contracte cu statul”

Victor și Andrei, studii la private

Pentru a reuși în viață, Victor și Andrei Berceanu au studiat intens la universități de prestigiu internațional, numai bune pentru băieții de bani gata. Victoraș are 29 de ani și a absolvit Facultatea de Științe Economice, Secția Marketing, a Universității “Spiru Haret”. Andrei are 25 de anișori și a urmat cursurile Universității Româno-Americane Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Economice, secţia Management. Nu, n-are rost să ne întrebăm dacă fură grele cursurile de la facultățile astea private.

Articol integral preluat de AICI

Un comentariu:

  1. Sunt foarte recunoscător față de firma de împrumuturi Elegant pentru că m-a ajutat să obțin un împrumut de 600.000 USD cu ajutorul ofițerului de împrumut Russ Harry și voi fi întotdeauna recunoscător. Viața mea s-a schimbat, banii mi-au fost plătiți, dețin acum o afacere pe care o întrețineam pentru familia mea. Sunt recunoscător pentru tine, domnule Russ, și Dumnezeu să vă binecuvânteze. Le puteți contacta pentru asistență financiară pe e-mail: Elegantloanfirm@hotmail.com pentru asistența dvs. financiară.

    RăspundețiȘtergere