miercuri, 26 mai 2010

Unde sunt 2 miliarde de euro, domnu Tariceanu?

Calin Popescu Tariceanu, artizanul "afacerii"Aproape două miliarde de euro a risipit, în 2007 şi 2008, cabinetul Tăriceanu, pentru a momi electoratul şi, mai ales, pentru că baronii locali să primească ce mai rămăsese din caşcavalul guvernării PNL-UDMR plus PSD (după cortină). Bani aruncaţi cu ghiotura, fără nici un discernământ şi, cum scriu auditorii Curţii de Conturi în raportul alăturat, într-un dispreţ total faţă de literă şi spiritul Legii. Din două “buzunare” croite special pentru a avea acces la ele doar primul ministru şi membrii Cabinetului – este vorba de “Fondul de rezervă bugetara la dispoziţia Guvernului” şi de “Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului”, Tariceanu şi ai lui, sub oblăduirea “tehnică” a poetului şi romancierului Varujan Vosganian, ajuns vremelnic Ministru al Finanţelor, au sustras cele aproape două miliarde de euro pentru cele mai fanteziste aşa-zise “proiecte”: pietruiri de drumuri comunale, plantari de panseluţe la Cucuieții din Deal şi altele asemenea.

De fapt, fără nici un control, într-o totală iresponsabilitate, guvernul Tariceanu a dat bani pentru a mitui autorităţile locale şi, cu siguranţă, pentru a “transfera” banii curaţi din bugetul naţional către zeci de firme controlate de politicieni-afaceristi locali. În afară de cele două fonduri “exclusiviste” de care am vorbit mai sus, Tariceanu & comp. au mai avut la dispoziţie şi un al treilea, “Fondul naţional de dezvoltare”, în care ar fi trebuit să intre toţi banii din privatizare, din 2005 încoace. Numai că el nu a fost alimentat cu bani mulţi, pentru că a fost creat la recomandarea Comisiei Europene şi, astfel, era mai greu de furat din el!
Dar apucăturile Cabinetului Tariceanu au fost moştenite, la acest capitol, de actualul Cabinet Boc. Astfel, pe 13 mai 2009, în plină criză, prin HG 605, Boc da şi el peste 30 de milioane de euro către anumite comunităţi locale, unde aşteptau, flămânde, firmele portocalii!
Citiţi în Raportul de audit al Curţii de Conturi a României, pe care ZIN.ro vi-l pune la dispoziţie acum, în exclusivitate, cum, de către cine şi unde au fost furaţi banii Dumneavoastră! Poate citeşte şi vreun procuror DNA, că e pe bani mulţi !

Aici găsiți fișierul in format PDF

Articol integral preluat de AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu